Recomandare de lectură: Matei Vișniec-Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal

Pentru cei care mai citesc cărți, dacă au trăit în comunism sau dacă s-au născut mai târziu recomand cartea lui Matei Vișniec ca fiind una dintre lecturile obligatorii.
După cum mărturisește chiar autorul, pentru a scrie o piesă despre comunism și spălarea creierelor prin ideologia acestuia, a avut nevoie de 10 ani după plecarea acestuia în Franța în anul 1987.

Grigori directorul unui spital de nebuni consideră că nimeni nu trebuie să stea în afara lumii artei și literaturii iar socialismul se construiește prin transformarea omului, nebunii sunt și ei oameni și de ce nu ar beneficia de aceste transformări?

Pentru aceasta are nevoie de Iuri, un scriitor decorat de Stalin care va povesti minunata istorie comunistă sovietică pacienților.

Ce este o utopie?

Utopia este atunci când ești vârât în căcat și vrei să ieși...
Iar pentru a ieși din căcat oamenii trebuie să fie uniți!
Iar oamenii care trăiau pentru a-i băga pe alții în căcat au fost împușcați sau băgați în lagăre.
Toți oamenii care tocmai ieșiseră din căcat au început să construiască o nouă țară în care nimeni să nu mai intre în căcat.
Unii voiau să meargă până la capăt alții nu.
Cei care nu au vrut să meargă până la capăt au fost trimiși în lagăr.
Sau puteau fi torturați după metode revoluționare: li se smulgea limba sau mațele li se tăiau urechile dar nu se crucificau după metodele reacționare ale bisericii.

Ulterior autorul a declarat referindu-se la căderea comunismului ca o forma de spălare a creierelor a fost înlocuită de altă forma de spălare a creierelor:

"Singurul confort al intelectualului care trăiește într-o societate totalitarǎ: rǎul este extrem de uşor de identificat.
 În Europa de Răsărit, în anii comunismului, ştiam precis unde era situat rǎul, cine îl încarna şi cum trebuia combătut.
 Rǎul era vizibil, etalat în toată brutalitatea şi prostia sa.
 Simbolurile rǎului erau clare, persoanele care îl serveau aveau un nume.
 Mult mai greu este însǎ de identificat rǎul în tǎrile cu mare tradiție democraticǎ, în Occidentul care a inventat societatea de consum.
Aceasta a fost marea mea stupoare şi marea mea revelație când am ajuns, în 1987, ca refugiat politic, în Franța.
 Ştiusem să mă apăr de ideologia care dorea sǎ construiască omul nou de tip socialist, dar împotriva ideologiei care construieşte consumatorul nou m-am simțit dezarmat.
Ştiam sǎ ironizez şi să râd de uriaşa maşinǎ de propagandǎ a comunismului de stat şi de industria comunistă de spălare a creierelor.
Am descoperit însă în Occident că este mai greu sǎ rezişti spǎlǎrii pe creier operatǎ de maşina mediaticǎ, de publicitate şi modǎ, de industria de divertisment şi de avalanşa de imagini a societății de consum.
In România comunistǎ rǎul era încarnat de cuplul prezidențial, de piramida puterii, de aparatul represiv şi de partidul unic.
Instrumentele rǎului erau uşor de detestat iar populația inventa câte un banc politic pe zi ca sǎ reziste împotriva opresiunii.
In lumea liberǎ am impresia cǎ industria de divertisment îşi râdea de mine.
Deseori mǎ simt ca un intelectual fǎrǎ adversar.
Manipularea prin sloganele societății de consum este infinit mai subtilǎ, adevǎratul adversar rămâne invizibil."

A reușit sau nu autorul denunțarea emoțională a comunismului veți reuși să aflați citind cartea!

Un film românesc pe care nu ar trebui să îl rataţi!

Ce ai putea face într-o zi friguroasă de aprilie, atunci când afară sunt numai câteva grade şi bate un vânt rece?

Poţi dormi, privi un film la tv sau la cinematograf, poţi citi o carte, poţi sta cu prietenii de vorbă sau poţi face nenumărate alte lucruri plăcute...

Când prognoza meteo este înspăimântătoare... jumătate de ţară este sub zăpadă, sunt drumuri naţionale închise şi culturile de cereale, legume, pomii fructiferi şi viile sunt compromise din cauza frigului vizionarea unui film nou românesc este o activitate plăcută cu atât mai mult ca de ani buni creaţia cinematografică românească a devenit tot mai bogată în producţii valoroase.

Am ales să vizionez filmul: Răzbunarea ţigăncii: Pălăria fatală şi nazistul la Cinema Modern.

Filmul a fost promovat pe Facebook altfel nu aş fi aflat despre el din alte surse de informare pe care le consult periodic.

Am intrat în sala cu 5 minute înainte de începerea proiecţiei.

În sala rece, neîncălzita se aflau numai 6 spectatori... sala are condiţii bune de vizionare iar scaunele sunt confortabile.

Scenariul şi regia filmului aparţin lui Adrian Munteanu pe care îl puteţi vedea jucând în propria producţie realizată în studioul Napoca Film.

Acest film este o producţie independentă filmată integral în Cluj.

Clujul devine astfel pe lângă gazda unor mari festivalului de muzică sau film şi un centru promiţător al producţiei cinematografice.

Filmul este pe de o parte o îmbinare de mai multe  imagini de arhivă care prezintă oraşul Cluj în anul 1940, un episod al deportării ţiganilor, semnarea Dictatului de la Viena, intrarea lui Horty în Cluj în urma acestui dictat sau figura Elenei Lupescu şi pe de altă parte imagini din anul 2015 ale Clujului contemporan.

Prezentarea momentelor ocupării Clujului de către Horty sau a deportărilor sunt episoade traumatizante ale istoriei noastre despre  care din păcate cărţile de istorie nu vorbesc prea multe.

În Clujul celor două perioade avem ocazia să admirăm două fete frumoase, un oraş superb, multe personaje şi dialoguri amuzante.

Aş putea caracteriza acest film drept un film de promovare-satiric-istoric.

Este un film de promovare deoarece prezintă imagini din vechiul şi actualul oraş Cluj fiind o invitaţie în a face oricând o vizită pentru a-i admira frumuseţile feminine şi arhitectonice şi monumentele istorice începând cu statuia lui Matei Corvin.

Totodată este satiric deoarece prezintă într-o manieră amuzantă diversele întâmplări din film şi parodiază diverse situaţii cu mult umor negru fiind un deliciu pentru iubitorii genului.

Scenele din arhivă, muzica veche a lui Cristian Vasile şi a altor interpreţi din anii '40, tangoul nemuritor, dialogurile personajelor redate că în vremea filmului mut, moda pălăriilor de toate tipurile, folosirea dialectului sau a arhaismelor evidenţiază caracterul istoric al acestui film.

Două surori gemene plimbându-se de ziua lor întâlnesc o ţigancă-florăreasa-vrăjitoare de la care în timp ce cumpără doi trandafiri roşii îşi află parţial ce le rezervă viitorul.

La despărţire ţiganca le oferă fiecăreia dintre cele două frumoase surori câte o cheie care le va ajuta în călătoriile acestora în timp.

Acţiunea filmului oscilează între cele două perioade între care cele două gemene şi alte personaje ale filmului călătoresc printr-un tunel al timpului care porneşte din catacombele Clujului anului 1940 şi se termină în barul My Way din Clujul contemporan.

Mi-au plăcut foarte mult imaginea, costumele şi pălăriile personajelor sau muzica filmului.

Nu găsesc nicio explicaţie privind lipsa spectatorilor dintr-o sală de cinematograf la care rulează o producţie românească în care ne regăsim cu toţi mai mult sau mai puţin şi prezenţa acestora în număr foarte mare la subproducţii americane realizate mai mult digital pentru un public cu IQ redus.

Desigur ar trebui să mai văd acest film măcar o singură dată pentru a observa si alte detalii care mi-au scăpat la prima vizionare.

Evident filmul are o şi continuare pe care îmi doresc să o văd cât mai repede...

Pentru cei care vor să îşi răpească 80 de minute din timpul lor în weekend îi invit să vizioneze acest  film!