Dragos Balea la Craiova

La invitatia lui Vali Preotu, de la Salsa Dynamik Club Craiova si a lui Mihai Balaceanu, de la Clubul de Dans Sportiv Viva Dance Craiova, ieri craiovenii l-au avut oaspete pe Dragos Balea.

Pentru cine nu stie cine este Dragos Balea, va pot spune cateva vorbe despre acesta, mai multe spune chiar el acum cativa ani, aici.

Dragos este cel mai bun dansator de salsa din Romania, pe care l-am vazut dansand liber, seara sau spre dimineata, odihnit sau mort de oboseala. 

Danseaza salsa de circa 15 ani si preda acest dans in mai multe orase din Romania.

In primul rand, Dragos este un om cu un deosebit simt al umorului, fapt care face ca lectiile lui, desi sunt supuse efortului fizc sa nu para atat de obositoare.

A dansa salsa cateva ore bune, este greu, o gluma bine plasata te face sa uiti ca te doare spatele, piciorul, ca transpiri abundent sau ca te-a calcat partenerul pe picior.

Este o placere sa il privesti pe Dragos cum danseaza si cum improvizeaza figuri, cum isi conduce partenera, cum traieste muzica si dansul.

Pentru Dragos, salsa inseamna viata, inseamna a trai cu adevarat.

Restaurantul Dacia din Craiova, gazda a nenumarate petreceri latino din Craiova, a fost locul unde aseara timp de trei ore, Dragos a tinut un interesant workshop de salsa.

Participantii au avut ocazia sa invete un footwork in 12 timpi. 

Acest exercitiu mobilizeaza foarte mult atentia si concentrarea dansatorului si se bazeaza pe schimbari dese ale greutatii, mobilitate si viteza.

De asemenea solicita adaptarea pasilor acestuia, pe muzica.

Pe trei masuri intregi de salsa, se pot dansa doua footworkuri, primul obisnuit, cel de-al doilea vazut in oglinda.

Dupa o binemeritata pauza de o cafea, tigara, apa, bere sau suc, workshopul a continuat cu invatarea unei figuri.

O figura usoare, frumoasa, eleganta, care a placut tuturor participantilor, indiferent de nivelul de pregatire.

Workshopul s -a incheiat cu o lectie de muzicalitate, dupa care lumea s-a mutat in Clubul Dynamik, unde s-a dansat la liber pe ritmuri latino, pana spre dimineata.

Si aici, la petrecerea de dupa...Dragos a evoluat spectaculos, a dansat toate fetele, a comunicat cu toata lumea fiind o prezenta agreabila, asa cum ne-a obisnuit, pana acum.

Din pacate la acest workshop, au fost prezente prea putine persoane din comunitatea dansatorilor de salsa din oras, persoane care in mod cert aveau ceva de invatat de la Dragos.

Dragos ne-a promis ca va reveni la Craiova, il asteptam cu mare placere, iar pana atunci sper ca orgoliile unora sa dispara; dansul nu este razboi, nu este un teren de lupta, este pur si simplu DANS.

Felicitari Dragos Balea!Felicitari organizatorilor!Felicitari participantilor!

Atentat

La Istanbul a mai avut loc un atentat terorist.

Doi nebuni s-au detonat  aseara pe Aeroportul Ataturk, la Terminalul Plecari, inainte de filtrul de securitate.

Din cate am citit pe net, au fost 3 explozii, sunt deja 41 de persoane decedate si 239 de persoane ranite.

Istanbulul, nu mai este ceea ce a fost.

Atentatele din ultima vreme, au alungat turistii din acest frumos oras.

Ceea ce mi se pare mie pe dos, anapoda, un non sens sau cum vreti voi sa ziceti este faptul ca musulmanii sunt in Ramadan.

Adica din 6 iunie pana in 5 iulie, musulmanii tin post, nu mananca , nu beau, nu fumeaza, nu au contacte
sexuale, se roaga, dau dovada de milostenie si curatenie sufleteasca.

Aceasta sarbatoare, nu are nicio legatura cu bombele, nici cu sinuciderea unor fanatici religiosi.

Este clar ca lumea merge intr-o directie gresita.

Aeroportul Ataturk este un aeroport imens, cu un trafic important.

Turcia este o tara NATO, cu o armata si o economie puternica.

Daca intr-o tara musulmana militarizata, unde politia sta permanent cu degetul pe tragaci, un grup de musulmani se detoneaza intr-o zona supersecurizata, (pentru ca aeroportul nu este Bulevartdul Istiklal sau Grand Bazar) ,este clar ca lumea este intr-un mare pericol.

Sau poate fi oricand la mana unor nebuni, care se imbraca cu dinamita si trotil.

Norocul nostru este, ca nebunii astia deocamdata,vor numai sa induca teama.

La Istanbul deocamdata, ataca numai strainii si politia.

Deocamdata lovesc in turism si in statul turc, si produc evident si victime colaterale.

Deocamdata nu vor sa ucida cetateni turci si nici sa produca pagube materiale mari.

Deocamdata!

Am visat, ca visam un vis!

Alerg si iar alerg.Mananc pamantul.

Alerg impreuna cu Panaitis.

Panaitis, este cu cativa metri in fata mea.

Eu alerg ca la proba de viteza la profesorul Tamasanu, cel cu care faceam oina.

Oare se mai preda oina in scolile generale?

Vlaicu Voda juca oina, sau daca nu el, se pare ca supusii lui, erau sportivi.

Si Spiru Haret a jucat oina, si a introdus practicarea acestui sport obligatoriu in scoli.

Am fost un foarte bun alergator de viteza si un foarte bun saritor la groapa cu nisip.

Sunt prin Parcul Romanescu, i-au schimbat astia fata, arata aiurea, ma impiedic de pietre, trunchiuri de copaci, banci distruse, lebede moarte si fiare uitate pe alei.

Un paznic urla dupa mine ceva neinteligibil

Acum alerg, ma fugaresc niste femei nebune, care urla dupa mine, sunt imbracate cu fuste lungi, aproape ca se impiedica in ele, in ele fustele adica, sunt pana la calcaie, lungi si largi...

Prima dintre femei este o fata cu parul vopsit rosu curvet, am vazut-o de multe ori cu o fusta mini de culoare neagra.

O fusta mini din aia, din material care se ridica cand merge, de i se vad chilotii, atunci cand poarta.

Posteaza numai icoane, pe pagina ei de facebook.

Este profesoara de limba araba.

Traduce acte pentru arabi si alte hartoage care le folosesc ei in Romania.

Panaitis, cand o vede focalizeaza numai pe ea.

Se transforma in scaner Minolta.

S-ar potrivi cu Panaitis, cu o conditie, ea sa nu il mai astepte pe Fat Frumos.

Roscata, ma injura de mama:

''Tu's candela matii, scrii tampenii pe blog despre mine?O sa iti iasa blogul pe nas!Si tie la fel, alergator mic si al dracu'!Nu ma marit cu tine niciodata!Esti un lindic expirat!", se ia si de Panaitis, saracul de el.

A doua este inalta, subtire, cu parul ondulat.

Are o mustata ca a lui Caragiale.Si cioc.Barba tip cioc.

Alearga dansand, danseaza numai  din maini, le serpuieste usor, ca miscarile alea de break dance.

Am senzatia ca nu are oase la maini, par din cauciuc, le misca asa ciudat, parca deseneaza sinusoide.

Este o prietena buna de-a lui Panaitis, vorbesc acceasi limba.

Ca sa-i intelegi stai cu DEX-ul langa ei

"Te-ai luat de mine ca vorbesc ca in DEX? Te prindem noi!O sa te punem sa transcrii tot DEX-ul, pana il inveti pe de rost!"

A treia care urla cel mai tare este Olive, Patriciana lui Clement.

Este rasa in cap si pe obraji, si-a vopsit culorile nationale, dispuse orizontal.

Ca microbistii din tribune, la fotbal.

Alearga in pielea goala, este hidoasa, are psoriazis pe brate si nu s-a epilat in zonele intime, niciodata.

"Te mai iei fraiere de colivarese? Esti un nimeni, un distrus! O sa te prindem si o sa ne maritam toate trei cu tine! Sa fii nevoit sa ne suporti zilnic! O sa mananci mancare de post in fiecare zi, pana iti vei regreta faptele! Iar pe blog vei scrie numai lucruri frumoase despre noi! "

Nu mai am antrenament, distanta dintre mine si cele trei nebune se micsoreaza incet, incet.

Le simt respiratia in ceafa, roscata m-a prins de tricou.

Trage cu forta, ma franeaza...disperarea i-a dat puteri nebanuite.

Tricoul paraie, prrrrrrrrrrrrrr, este un tricou care l-am primit cadou de ziua mea, acum un an.

De la singura femeie care m-a iubit cu adevarat.

Asa zicea ea.Trebuia sa cred asta?

Singura femeie care m-a iubit cu adevarat este mama mea.

Si ea este mama, dar mama altcuiva.

Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!

Suna telefonul, deschid ochii buimac.

Ma uit in spate din reflex, nu este nimeni.

Ce vis de cacat!Oare visele se indeplinesc?Nu as vrea ca visul acesta sa fie real!

Este o surpriza!

Adrian Todireasa, el insusi.

"Salut, iti multemesc pentru articol! Mi-a placut foarte mult, sotia este impresionata de gestul tau.Ea nu te cunoaste foarte bine, a zis ca esti un tip special.Cand mai vii la Barlad?Am un coleg, vrea sa scrii ceva frumos despre el, il stii, a fost cu noi in liceu, are magazinul ala de second la piata mare!Si figura lui tot de second este, dar e baiat bun.Te pup!Sanatate multa!Saluta-le pe Ileana Cosanzeana si pe Fata Morgana din partea mea!"

Bum, Bum, Bum!

Bate la usa.

Ma trezesc chiaun, mahmur, buimac, sunt zombie.

Sunt devastat, cele cateva zile de canicula si calatoria cu trenul pe respectiva canicula, mi-a modificat iremediabil simturile si metabolismul.

Ma tarasc spre usa, este vecina de dedesupt, ii curge apa in baie din tavanul meu.

Merg in baia mea, ma uit in sus.

Pe oglinda de deasupra chiuvetei curge un mic paraias, iar m-a inundat vecina de deasupra.

Traiesc un vis urat.

Am avut un vis urat, intr-un  vis frumos.

Acum visez sau sunt treaz oare?

Turneu in oras

Asa se numeste proiectul muzical al Filarmonicii Oltenia din Craiova, care incepe de maine, ora 21.00, cu un concert al orchestrei de suflatori, sub bagheta dirijorului Ivan Iliev, in Cartierul Rovine.

Urmeaza, joi in Cartierul Brazda lui Novac, vineri in Cartierul 1 Mai, sambata in Cartierul Valea Rosie si duminica in Cartierul Craiovita Noua.
Repertoriul va cuprinde muzica de film si nu numai, toti craiovenii iubitori de muzica si frumos sunt asteptati la aceste concerte unde intrarea este libera.

La cinema.Disparitia unui mare actor.

In Barlad existau numai doua cinematografe, Cinematograful Victoria, in centru pe malul Cacainei si Cinema Barladul, pe strada Republicii, dincolo de Biblioteca, spre Fabrica de Confectii.

Uneori se mai rulau filme si la Casa de Cultura a Sindicatelor.

La scoala ni se dadeau obligatoriu bilete la film cu un leu bucata.

Un leu avea o valoare imensa, un leu era o gogoasa, un leu o inghetata, un leu o vata pe bat sau un pahar de suc.

Cu un leu mergeai de doua ori cu autobuzul sau iti cumparai in recreatia mare un sfert de paine, si mai ramaneai si cu bani.

Filmul era una din principalele distractii ale copiilor si nu numai.

Era singurul loc unde vedeai filmele color.

Filmele care rulau la cinematograf nu se difuzau la tv.

Televiziunea avea program redus, cu mici exceptii, majortatea emisiunilor tv erau neinteresante pentru noi.

Cand rula cate un film indian, coada la bilete era pe scarile cinematografului.

Am vazut Vandana, O floare si doi gradinari sau Prietenii mei elefantii, de nenumarate ori.

In sala de cinematograf, toata lumea plangea.

Erai smecher daca mancai seminte si scuipai cojile pe jos.

Daca fluierai cand se rupea filmul de celuloid, sau se lua curentul, erai smecherul orasului, iti crestea ratingul de cateva ori, te salutau si invidiau toti mucosii.

La adapostul intunericului sarutam si mangaiam fetele.

Astazi, am aflat ca a mai disparut dintre noi, un vis, un mare actor, o figura care ne-a marcat copilaria, un actor pentru care am stat la cozi imense, la cinematograf si m-am imbulzit de multe ori, ca sa il vad pe marele ecran.

Actorul BUD SPENCER, s-a stins din viata la varsta de 86 de ani.

Actorul napolitan, a fost un mare inotator, participand la olimpiadele de la Helsinki si Melbourne, pilot profesionist de avion si elicopter.

I-am vazut aproape toate filmele si l-am simpatizat enorm.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Barlad

Am fost pana la Barlad.Trei zile, plus doua pe drum.

Nu mai fusesem din luna ianuarie 2015, pe 1 ianuarie, de Sfantul Vasile, am vrut sa fiu prezent, la ziua tatalui meu.

Anul acesta tatal meu a impinit 79 de ani, o varsta frumoasa, la care nu multi, ajung.

Isi omoara timpul, ingrijind o gradina in fata blocului.

Are vita e vie, trandafiri de dulceata si multe alte flori.

Mi-am luat copilul, si am calatorit cu niste trenuri de cacat, 500 de km, pe  canicula, fara aer conditionat, o mare parte a drumului.

Pe vremea lui Nea Nicu, trenurile rapide parcurgeau distanta Craiova-Bucuresti in 2 ore si jumatate si Bucuresti-Barlad in patru ore.

Dupa 26 de ani de furaciuni din tara asta, trenurile fac 3 ore si jumatate spre patru ore pe distanta Craiova-Bucuresti si 5 ore pe distanta Bucuresti-Barlad.

Stiti care este cel mai nasol lucru la vagoanele astea noi cand nu functioneaza aerul conditionat?

Faptul ca nu se deschid ferestrele.

Adica nu ai aer conditionat, nici aer de afara, nici curent, nu ai nimic.

Daca ai probleme cardio, te-ai dus sigur.

Azi am calatorit cu un tren InterRegio cu doua vagoane.

Cand calatoream eu mai des cu trenul, trenurile aveau cate 14-15 vagoane, tixite de calatori.

Am urcat in vagonul la care functiona aerul conditionat.

La Videle seful de tren a umblat in tabloul electric si a oprit complet si iremediabil aerul conditionat, nu a mai pornit nici de-al naibii.

Cand te mananca in cur, umbli in tabloul electric, al vagonului.

Nici daca aduceam un pluton de colivarese, de-ale lui Clement sa se roage de el, nu mai pornea.

Daca in anii trecuti, cand ajungeam in Barlad, aveam senzatia ca intru intr-o statiune, anul acesta am avut senzatia ca intru intr-un oras abandonat.

Strazile par murdare, cu gropi in ele, bordurile si pomii nu sunt date cu var, sunt multe gunoaie..

Containerele de gunoi sunt incuiate in niste camere metalice inestetice.

Orasul colcaie de tantari si muste.

In curtea Bibliotecii Stroe Belloescu buruienile au peste 30 de centimetri.

Mi-au placut noile autobuze, sunt curate, merge repede si au aer conditionat, plus ca s-a ieftinit si pretul calatoriei, este numai un leu.

Orasul nu a avut primar, a fost pur si simplu abandonat de cei alesi sa se ocupe de gospodarirea acestuia.

In mod cert, noul primar si consiliul local au de munca, multa vreme de acum incolo.

M-as bucura ca la urmatoarea vizita, sa vad schimbari in bine...

M-am revazut cu multi prieteni, colegi, oameni cu care ma reintalnesc mereu cu mare placere.

Florin si Titi se zbat fiecare separat,  cu afacerea lui, Adi antreneaza o echipa de handbal foarte buna, preotul Ghimus picheteaza primaria in fiecare duminica, Ghighi s-a pensionat medical, Rim munceste pentru ca trenurile sa mearga mai repede decat in prezent, Daniel recolteaza rapita, Marcela produce si vinde camasi, Olguta este un medic foarte bun si isi creste singura un baietel minunat,  este groaznic de cald, sufocant, soarele arde fara restrictii.

Gradina Publica, arata foarte bine, pacat ca din cauza tantarilor seara este un calvar sa stai acolo.

Am descoperit cateva terase noi, la care se bea o cafea buna, se poate bea o bere rece, sau manca o pizza excelenta, la preturi pentru toate buzunarele.

Am cunoscut un inventator, despre el voi vorbi in alta postare.

Mi s-au parut foarte interesante ideile lui.

O excursie frumoasa, revederi placute, locuri minunate cu oameni prietenosi si interesanti.

Felicitari Adrian Todireasa!

Am copilarit impreuna, ne cunoastem din perioada scolii generale, am fost colegi de clasa in liceu, la clasa profesorului de chimie care ne-a fost diriginte, Traian Nicola.

Tatii nostri au fost colegi de scoala, in anii '50, cand Gheorghiu Dej, a hotarat sa faca o fabrica de rulmenti la Barlad.

Lui Adrian nu-i placea chimia, era terorizat de Nicola.

Vine intr-o zi Nicola la scoala si incepe sa ne spuna:

"Uite Todireasa, elev model, interesat de chimie, ma suna duminica si noptile acasa, sa ma intrebe cum sa faca problemele la chimie!"

Toata clasa era sub banci, adica Nicola ne explica noua ca Todireasa, peste noapte devenise pasionatul lui peste prajit de chimie.

Lumea vorbea ca proful avea preferinte sexuale mai ciudate, fapt pentru care cariera lui universitara se dusese naibii.

In laboratorul de chimie se apucase sa picteze pe un perete, Sistemul Periodic, ma cheama pe mine si pe Adrian sa il ajutam.

Avea sabloane, culori, si pas cu pas am pictat toate elementele sub supravegherea dansului, care pe  furis in timp ce noi ne munceam sa iasa treaba, treaba, mai consuma cate un sprit in pahare Berzelius.

In timp ce pictam, se facea ca ne ajuta sa urcam pe scaune, si ne admira corpurile atletice:

"Faceti sport baieti?"

"Da dom' profesor!Facem si sport, invatam, facem tot ce ne cere Patria si Partidul!" Ne punea mainile pe buci, chipurile sa nu cadem cumva de pe scaunele subrede din laborator.

Todireasa era un sportiv desavarsit, bun la toate sporturile, facea performanta fiind legitimat la handbal si rugby.

Omul era un adevarat talent, facea orice miscare, orice sport, natural fara niciun efort vizibil.

Eu cochetam cu inotul sau voleiul, ca majoritatea colegilor, sporturi pe care le practicam cu regularitate, si ocazional practicam  handbalul, fotbalul si tenisul,

Intr-o seara eram la o destrabalare,  impreuna cu un amic, Vasi, cu o gasca de rockeri, la un chef pe strada Karl Marx, intr-un apartament al unei gagici cam nebune.

Seful gastii era un tip caruia ii ziceam Capau, un tip foarte doxat, cultivat, student la matematica la Iasi.

Avea un cap imens plete si un inceput de chelie, avea probleme mereu cu militia care legitima permanent pletosii, pe strada, in baruri sau restaurante.

Toata lumea bea votca ruseasca sau poloneza, se asculta muzica la un magnetofon Kashtan: Scorpions, Dire Straits, Uriah Heep, Iron Maiden, ACDC si altii; Capau era idolul nostru, stia toate versurile de la toate melodiile pe de rost.

Se misca si ragea ca un rocker cu sticla de votca intr-o mana si tigara in cealalta.

Rocker din garda veche, rocker adevarat.

BUMMMMMMMMMMM!

S-a zguduit pamantul, am auzit un zgomot asurzitor care a acoperit muzica noastra si ragetele lui Capau.

In acea seara, Dumnezeu l-a iubit pe Adrian Todireasa.

In apartamentul vecin, cel din fata apartamentului in care locuia , a explodat o butelie de aragaz.

Todireasa care dormea la ora aia, s-a trezit in pat cu mobila vecinilor, hainele lor, caramizi, cioburi de sticla, bucati de tocarie si cu vecinul care atunci cand a intrat in casa si a aprins lumina a declansat explozia.

Nu si a dat seama, ca in apartament sunt scurgeri de gaze.

Doua etaje ale blocului erau nelocuibile.

Cand ne-am dus dimineata la el acasa, ne-am ingrozit, in jurul blocului gaseai haine, calorifere, fragmente de mobila, vesela, oale, tigai, lenjerii de pat sau  cioburi...

Pomii din jur erau plini se zdrente.

Niciun bloc din jur nu mai avea geamuri intregi la apartamente.

Suflul exploziei afectase serios si blocurile vecine.

Era un vacarm ingrozitor, militieni, soldati, alti civili degajau zona, venisera unii de la partid si hotarasera unde sa-i mute pe cei ale caror apartamente fusesera distruse.

I-au mutat nu departe peste strada, am carat cu toti colegii, mobila si alte lucruri de-ale lui Adi, la noul apartament.

Am fost colegi si in Bucuresti, eu am absolvit Politehnica el I.E.F.S.

Drumurile noastre s-au despartit, am pastrat legatura si ne-a facut intodeauna placere sa ne revedem.

Parintii lui au murit tineri, Dumnezeu sa-i ierte!

Fiind o persoana dinamica, de cate ori l-am vizitat, l-am gasit angrenat in activitati sportive, tenis, inot sau handbal.

Are o familie frumoasa, o sotie minunata si un copil frumos de care este mandru.

Adrian si-a indeplinit visele.

Antreneaza la scoala unde este profesor, Scoala nr. 11, o echipa de handbal masculin, care este campioana judeteana, incununand cariera profesionala a colegului meu.

A intrat in politica, fiind ales consilier local la ultimele alegeri, o functie de mare responsabilitate publica.

Si-a propus, impreuna cu echipa din care face parte, sa faca multe lucruri bune.

Pentru realizarile profesionale il felicit, si ii urez succes in functia politica, in care sunt convins ca se va implica si se va stradui sa faca ceva, pentru orasul in care traieste, impreuna cu familia lui.

Jur ca nu te voi insela niciodata!

Trrrrrrrrrrrrrrrrr!Suna telefonul.Este Clement.Ii raspund.

"Alo?Salut! Ce faci tinere? Nu te mai vezi, nu te mai auzi! " , ii zic asa din scurt.

"Salut, m-am combinat cu o tipa la lansarea de carte, nu am timp nici sa mor."

"Iar esti indragostit,  sa inteleg? "

"Normal, este minunat, lumea toata este a mea, la toamna ma insor! "

"Te insori pe naiba! Am mai vazut filmul asta! De foarte multe ori!"

Iesim impreuna la o bere, la barul lui Vali.

Inundatia de acum ceva vreme, i-a produs pagube, a iesit apa din canalizare prin wc-uri, s-a revarsat in bar si a umflat usile si tot parchetul melaminat.

Acum pe jos este gresia pusa initial, de sub parchetul pus de Vali pentru dansatori.

Pe gresia asta suntem ca pe patinoar.

Daca e gresi uda, sigur dam de munca ortopezilor.

Doamne Fereste!

Clement s-a incurcat cu o profesoara de limba franceza, ea locuieste cu parintii si de ani buni umbla pe la biserici si manastiri ca sa se marite.

Are un baiat cu moaca de hermafrodit.

Vorbeste cu el cu mon amour, mon cher si alte derivate.La fel si cu Clement.

Ca in Coana Chirita .

Chirita de pe Brestei, ca acolo locuieste.

In fiecare duminica merge la biserica de la spitalul 2, la liturghie, cu alte nemaritabile, e acolo un preot rennumit,  care le citeste de dezlegare de cununii si le face si alte slujbe si rugaciuni.

"Uite mai ce fata frumoasa!", imi arata poza ei de profil pe facebook, si tuguie buzele intr-un sarut imaginar.

Este bruneta, slaba, cu parul lung, ondulat, arata ca actorii aia de la Teatrul Masca, care folosesc tone de fond de ten, sau ghips, pudra de talc sau cum i-o zice prafului ala alb cu care se dau pe fata.

"Esti sigur ca gletoasa asta e frumoasa? ",  intreb indoindu-ma deja de ideea de frumos, estetic, machiaj decent..."Mie mi se pare ca seamana intr-un fel cu Olive, iubita lui Popeye.Doarme cu candela la cap? "

Clement se oftica cand o iau pe aratura cu textele mele despre enoriasele de meserie.

Ati stat de vorba cu astfel de persoane?

Eu da.Am cunoscut recent o pictorita de biserici, am crezut ca ma lamureste privind anumite obiceiuri, datini, slujbe...era mai varza decat mine.

Am intrat in discutie cu ea bou si am iesit vaca.

Colivareasa care mi a prezentat-o, o adormita, nu stia partile liturghiei, de ce zice preotul aia ailalta, am rugat-o sa-mi traduca o predica incifrata care facea trimiteri la pasaje din Biblie, cand a inceput sa vorbeasca in limba colivareasca mai mult m-a incurcat.

Eu admir oamenii cu credinta exercitata in cunostinta de cauza, dar nu-mi plac fanaticii si cei care vor sa para altfel decat sunt.

Adica eu merg la biserica, uite cine sunt eu, ce fac eu, ce tare sunt, si de fapt nu sunt nimic si habar nu am de ce merg acolo si ce se intampla acolo.

Trag colivaresele la Clement, ca disperatele, el este o partida buna, problema este ca el a intrat in biserica o singura data in viata, cand a fost botezat.

Din start este o nepotrivire majora.Ele cred ca el se va schimba, el crede ca ele se vor schimba.

S-o creada Mutu' , nu se schimba nimeni!

Nea Bebe, un betiv si un curvar notoriu s-a insurat cu o tanti pocaita.

O vreme am fost socati, nea Bebe, era alt om, un sfant, un idol, ne tinea niste prelegeri dure....despre fumat, alcool, pacate capitale, rai sau iad.

Pana la ziua lui nea Popica, l-au imbatat smecherii pe nea Bebita, de nu mai stia nimic despre pocainta si credinta nevestei.

De aia zic, nimeni nu se schimba.Doar pare!

Trrrrr!Suna telefonul Clementosului.

"Da. amour!Je t'aime!Cand?Hai ca vin!Au revoir!"

"Trebuie sa plec, imi pare rau, merg cu Patricia, la biserica, vrea sa ma puna sa jur ca nu o voi insela niciodata! Dupa aceea mergem acasa, ca sa facem impreuna curatenie in debarale si in balcon.", ma anunta Clement.

"Vali ai vreo oglinda aici?Pune-l pe Clement sa se uite in ea, ca sa vada cum arata un bou!", ma hlizesc eu de situatia creata de Olive, nu am mai auzit asemenea porcarii de mult.

Pas cu pas va incerca indobitocirea lui Clement.Va supralicita permanent.Asa au aparut filmele cu tampiti...

Mai beau o bere in cinstea lui Clement, pentru fericirea lui, alegerea lui,Olive Chirita Patriciana.

Pun pariu cu Vali, ca in maxim o saptamana, va reveni in lumea reala.

Comemorare Marcel Guguianu

Marcel Guguianu, s-a nascut la Barlad pe data de 28 iunie 1992.

Astazi la ora 11,30 a fost pomenit, in cadru oficial, la statuia din parcul central al municipiului,iar  la ora 12.00 a fost programat un recital cameral-instrumental sustinut de pianista Liliana Iacobescu si violonistul Radu Ropotan, in pavilionul Marcel Guguianu.

Despre renumita pianista gasiti un articol interesant aici.

Am aflat despre aceasta manifestare discutand cu responsabila Centrului Mihai Eminescu Barlad, pe care l-am vizitat azi intamplator.

Il vizitasem acum cativa ani, impreuna cu un coleg de liceu, acest centru functioneaza intr-o cladire in care, pe vremea copilariei mele era gradinita I.R.B.

Dupa 1990, aceasta cladire a fost lasata in paragina din pacate, ca multe cladiri frumoase din Romania, fiind salvata prin initiativa  doctorului Constantin Teodorescu.

In prezent aceasta cladire, adaposteste colectia acestui medic, disparut dintre noi, formata din lucrari plastice, carti, reviste, discuri, casete, medalii si insigne, toate legate de activitatea marelui poet, Mihai Eminescu.

Nu cred ca gresesc daca afirm ca, este cea mai bogata colectie particulara din Romania, de acest gen.

Daca aveti drum prin Barlad, merita vazuta aceasta colectie, intrarea este libera.

La pavilionul Marcel Guguianu, am avut privilegiul sa ascult doi mari solisti, in premiera...acestia au interpretat Debussy, Beethoven, Elgar, Enescu si  Saint-Saens.

De Radu Ropotan sigur vom mai auzi, este un violonist foarte tanar si talentat.

Intamplator, dupa  concert am avut placerea sa revad doi din profesorii mei din liceu, profesorul de fizica Ciurea Dinu si profesorul de desen Clapon Didu, doua cadre didactice competente, exemple de profesionalism pentru orice promotie de elevi ai Colegiului Gheorghe Rosca Codreanu din Barlad.

Nu putea lipsi de la aceasta manifestare, o cunostinta a marelui sculptor, doamna Ana Nicola, sotia marelui profesor si om de cultura, chimist, autor de carti si monografii,  Traian Nicola, plecat dintre noi pe 1 mai 2010.

Doamna Nicola, are 82 de ani, exceptand faptul ca sta intr-un carut cu rotile, din cauza unei fracturi tratate prost in spitalele romanesti, are o minte si o memorie de invidiat.

Am insotit-o pe jos, mergand pe langa dumneaei, de la locul evenimentului pana la moara de pe strada Vasile Parvan, zona in care locuieste acum.

Mi-a povestit despre copilaria ei si despre Marcel Guguianu copil, despre Ion Iliescu student, despre omul Traian Nicola, despre Barladul de odinioara.

M-a impresionat faptul, ca sculptorul era un bun dansator, ca si Traian Nicola de altfel.

In timpul liceului, nu aveam voie indirect sa mergem la slujba de Inviere.Conducerea liceului organiza reuniuni, un fel de seri dansante, cu scopul de a sta in liceu si a nu merge la biserica.Profesorul Nicola ne-a invatat sa dansam cha-cha, vals si tango, pe toti mocofanii de baieti care habar nu aveam sa ne miscam picioarele.

I-am promis doamnei Nicola, ca o voi vizita intr-o alta  zi , pentru a afla multe lucuri interesante despre oameni uitati, oameni celebri, sau povesti peste care s-a asternut praful...

Sunt sigur ca intalnirea promisa, va merita efortul!

Ziua Cainelui-Natura Fest-ziua 2

Este groaznic ce cald.O zi cu adevarat caniculara.

Plecam sa vizitam Muzeul Satului, Daniela locuieste destul de aproape de acesta.

Ne invartim vreo doua ore, printre curtile si gospodariile taranesti, morile de vant, morile de apa si bisericile de lemn  aduse din toata tara aici.

In incinta muzeului au loc niste manifestari legate de India.

Toata lumea din zona aia, este imbracata cu haine traditionale indiene.

Multi sunt indieni de-ai nostri.

Este plin de vizitatori, sunt multe grupuri de copii galagiosi si multe grupuri de turisti straini.

Locatia este superba, pe canicula asta imi vine sa ma intind intr-un pat din ala taranesc.

Din pacate, ne-am propus sa vizitam mai multe obiective, astfel incat trebuie sa plecam, traversam Parcul Herastrau, care arata superb si luam metroul pana la Statia Izvor.

Ne indreptam spre Palatul Parlamentului, prin parcul Izvor, ocolim cladirea si aflam de la un politist comunitar ca Muzeul de Arta Contemporana este inchis,

Este inchis duminica.

Adica fiind Rusaliile, si luni fiind zi libera cineva s-a gandit sa inchida muzeul duminica.

Se deschide miercuri.

Adica am ocolit Cladirea Parlamentului cu soarele in cap, degeaba.

"Puteti vizita Palatul Parlamentului!" , ne indruma politistul.

Este simpatic si amabil, destul de inteligent, ii multumesc si plecam inapoi spre intrarea in Palatul Parlamentului.

Zeci de autocare sunt parcate in zona intrarii.

Cateva grupuri de turisti straini, asteapta sa intre inauntru, insotite de ghizi.

Este un vacarm ingrozitor, ca la Turnul Babel, cel putin.

O domnisoara foarte amabila imi spune ca vom intra cu grupul de la ora 15.30, adica peste o ora si jumatate.

O rog frumos sa ne bage mai devreme, ne anunta ca intram peste 5 minute cu ghid de limba engleza, intr-un tur de minim o ora si jumatate.

Este un grup de greci foarte tineri, ne asezam la coada, se intra ca la aeroport, masurile de securitate sunt aproape identice.

Imi scot cureaua, ceasul, borseta le pun pe banda.

Trecem  prin poarta cu raze X.

Nu sunt incidente nedorite.

Tot grupul intra destul de repede, ni se retin buletinele.

Ne insoteste un ghid foarte tanar.

Vorbeste bine engleza, il pomeneste permanent pe Ceausescu.

Strainilor le place sa auda legende despre Ceausescu.

Ghidul pare sa fie nascut in perioada, in care niste smecheri l-au asasinat pe Nea Nicu.

Vorbeste despre dictator, din povesti, ca multa lume care isi da cu parerea astazi la tv, despre comunism.

Ghidul este bine pregatit in meseria lui si foarte amabil.

Are pantaloni de stofa cu dunga, camasa bleu si cravata.Pantofi negri lustruiti.

Raspunde la intrebarile grecilor.

Eu nu am ce intrebari pune, aceasta cladire s-a construit in mare parte, sub ochii mei, eram student si treceam aproape zilnic pe langa santier

Cativa ani s-a lucrat in jos, nimeni nu stie ce e acolo exact, circulau tot felul de legende, cica s-ar fi facut inclusiv o statie de metrou acolo....adaposturi antiatomice...un tunel prin care ieseai cu barca in Dambovita....

Ne plimbam prin multe sali mari, cu nume de personalitati, ne copleseste opulenta si marimea holurilor si a salilor.

Peste tot este marmura, cristal, covoare imense sau parchet de calitate.

Ghidul ne spune ca tot ce este acolo este de provenienta romaneasca si este facut de romani cu tehnologie romaneasca.

Un prieten de-al meu, proprietar de magazine, vrea sa faca niste renovari si modificari, nu gaseste meseriasi pentru asemenea lucrare...adica in 26 de ani o bomba a facut sa dispara meseriasii din Romania.

Iesim in balconul de unde a vorbit Michael Jackson, care s-a crezut in Budapesta..

Ne facem selfie.

La final, ghidul ne duce in subsol, aici este amenajat un fel de muzeu al comunismului unde sunt expuse monezi si bancnote de atunci, o uniforma scolara de fete, cateva discuri de pick up, un radio si un tv cu lampi si carnete de membru UTC sau PCR.

Cam saracut si slab dotat, daca s-ar vrea s-ar putea imbogati colectia de exponate.

Sau poate asta vrea sa arate....saracia.

Vizita s-a terminat, ne recuperam buletinele, mergem si mancam ceva pe Bulevardul Elisabeta.

La ora 18.30 in Parcul Izvor, va incepe concertul rock acustic.

Siruri, siruri vin sute de tineri rockeri, cu plete, cozi, lanturi.

Majoritatea fumeaza  si  au cate o sticla de plastic sau doza de bere in mana.

Unii trag de cate un caine de rasa, altii sunt cu rolele sau skateboard-ul, multi sunt cu bicicleta.

Stau in picioare, pe baloti de paie, pe rogojini sau pe paturi aduse de acasa.

Incepe concertul, canta Pistol cu Capse, suna bine, mai degraba a regae...dupa parerea mea.

M-am asezat langa scena , in primul rand, m-am imprietenit cu doua gagici care fac poze non stop, au niste aparate foto foarte performante si scumpe, aproape profesioniste.

Eu am un Nikon Coolprix pe care am dat 150 de lei, m-am facut de rusine deja...

Gagicile ma pozeaza si pe mine, sunt cel mai batran spectator de acolo...

Mi-au zis ca ma posteaza pe Facebook, pe niste pagini de rock.

Una are o voce mai groasa decat a mea, fumeaza tigara de la tigara, cealalta am crezut prima data ca este baiat, pana am remarcat ca are sani...

Pe vremea lui Ceausescu femeile aratau a femei...si aveau voce de femeie...

Sincer nu pricep de ce unele femei vor sa arate a barbat, se imbraca si tund ca barbatii, injura si trag flegme..isi baga si isi scot...

In dreapta mea este o fata frumoasa, finuta, stie versurile la toate cantecele.

O alta fata frumoasa face poze in fata scenei si pe scena.

Nu beau si nu fumeaza....cred ca au gresit adresa...Ateneul Roman este in alt loc.

Urmeaza Toulouse Lautrec, imi plac, canta frumos si clar.

O sa mai vin pe la voi!Sper din tot sufletul.

Publicul danseaza, canta impreuna cu ei, este o atmosfera placuta, vesela si plina de bere si tutun.

Incheie concertul Omul cu Sobolani, solistului i s-a rupt cureaua de la pantaloni, o inoada si incepe sa cante.

Nu vad niciun sobolan, si nu stiu de ce le zice asa.

Sunt vedetele serii, s-a umplut parcul, toti tinerii danseaza, canta impreuna cu ei.

In dreapta mea sunt doua grupuri de tineri care se chinuie sa isi arunce capetele pe scena, adica numai capetele si corpul sa ramana in parc, au niste miscari violente din gat si cap, isi flutura pletele in ritmul muzicii.

Ii filmez.

Publicul ii aclama: "ocese, ocese, ocese!"

Nu este bis, la niciunii dintre ei, asa probabil este contractul...plecam la metrou... ajungem repede la Daniela , care ne asteapta cu o friptura si un vin bun.

Ares si Coco asculta discutiile noastre.

Ne prinde dimineata.

Se aude un cocos cantand...

Adorm instantaneu, imi urla in urechi: ocese, ocese,ocese...!